Menu

WSOP (World Series of Poker) – competiția supremă de poker și în 2022!

Actualizat în data de 15/01/2024
wsop 2022 2

WSOP este unul dintre cele mai importante turnee de poker organizate la nivel global și care se bucură de o istorie bogată la nivel câștiguri încă din 1970. Supremația acestei competiții a început în 2004, atunci când a fost organizat primul turneu în Las Vegas, Nevada, sub patronajul Caesars Entertainment.

Astăzi, World Series of Poker se evidențiază atât prin numărul de participanți din întreaga lume, cât și prin fondul de premiere impresionant. Main Event-ul WSOP 2022 a avut un fond de premiere de 82.782.475 dolari, câștigătorului turneului revenindu-i suma de 10 milioane de dolari. Însă, acesta nu este cel mai mare fond de premiere din istoria competiției, așa că, dacă vrei să afli mai multe despre ediția din acest an și multe alte informații interesante despre World Series of Poker citește în continuare!

Cum poți participa la competiția World Series of Poker?

Dacă te numeri printre jucătorii de poker care sunt pasionați de No Limit Hold’em Texas și dispui de un capital de 10.000 de dolari atunci te poți înregistra pentru competiția WSOP (valoarea taxei este aceeași încă din 1972). În anul 1970, accesul s-a făcut pe baza unei invitații, iar în 1971, taxa de participare a fost în cuantum de 5.000 de dolari.

La început, competiția a fost organizată în exclusivitate pe teritoriul SUA, însă, din 2007, aceasta a beneficiat de evenimente organizate în Europa, iar în 2013, 2014 și 2017 a fost disponibilă și în zona Asia-Pacific. De asemenea, World Series of Poker dispune și de un turneu online începând cu 2020, precum și de un circuit internațional (din 2015/2016).

Care sunt cele mai mari premii acordate până acum la WSOP?

Una dintre caracteristicile majore ale acestei competiții de poker este reprezentată de valoarea câștigurilor, atât în ceea ce privește fondul total de premiere, cât și sumele obținute de jucătorii care câștigă evenimentul. Până acum, cel mai mare fond de premiere a fost înregistrat la WSOP 2006, în cadrul evenimentului principal, suma fiind de 82.512.162 de dolari.

Pe poziția secundă s-a clasat WSOP 2022, fondul de premiere fiind de 80.782.475 de dolari, în timp ce locul al treilea este ocupat de Main Event-ul din turneul din 2019, atunci când suma oferită de organizatori a atins valoarea de 80.548.600 de dolari.

În ceea ce privește câștigătorii acestei competiții, cel mai mic premiu obținut până în acum a avut valoarea de 2.3 milioane de dolari și a fost câștigat de către Galen Hall la evenimentul din 2011. Ediția din 2019 a competiției World Series of Poker a venit cu cele mai mari câștiguri de până în prezent ale competiției – 20.563.324 de dolari pentru Bryn Kenney și 16.775.820 de dolari pentru Aaron Zang.

Phil Hellmuth este jucătorul care s-a bucurat de cel mai răsunător succes la această competiție de poker, acesta adunând 16 brățări World Series of Poker. De asemenea, Justin Bonomo este jucătorul care se regăsește în Hall of Fame-ul competiției, acesta reușind să câștige The Big One for One Drop 2018 și Super High Roller Bowl China.

Când s-a desfășurat World of Series Poker 2022?

Turneul din acest an a avut loc în intervalul 31 mai – 19 iulie, fiind găzduit de către Bally’s și Paris Las Vegas, maestru de ceremonii fiind actorul Vince Vaughn. După ce timp de 17 ani evenimentul World of Series Poker a fost ținut la Rio All-Suite Hotel & Casino, în 2022 s-a decis schimbarea locației.

Situate chiar pe Bulevardul din Las Vegas, aceste locații reamintesc pasionaților de poker de moștenirea Caesars Entertaiment. Evenimentele din cadrul turneului au fost împărțite între cele două locații, cele de 10K de dolari și peste, precum și evenimentele Deepstacks, Single Satellites și Mega Satellites având loc la Blally’s.

Tot aici au fost organizate și evenimentele King’s Lounge și cele din categoria Live Action. La Grand Ballroom Bally’s au avut loc finalele de la toate turneele și restart-urile din cea de-a doua zi. Prima brățară disputată a avut loc pe data de 31 mai, iar prima zi a evenimentului principal (Main Event) a avut loc în data de 3 iulie.

Care sunt condițiile de vârstă pentru a juca la World Series of Poker?

Una dintre cele mai importante condiții este ca jucătorii să aibă vârsta de minim 21 de ani, iar pentru cei care participa la evenimentele pentru seniori, vârsta trebuie să fie de cel puțin 50 de ani. Pentru cei care intră în competiție la evenimentele din categoria Super Senior Events, vârsta minimă trebuie să fie de 60 de ani.

Cât trebuie să plătească un participant la WSOP?

Competiția oferă mai multe variante de taxe de participare, cea mai mică dintre acestea având valoarea de 400 de dolari, iar cea mai mare de 250,000 de dolari. Pentru Main Event-ul No Limit Hold’em taxa de participare este de 10.000 de dolari (buy-in).

World Series of Poker 2022 în cifre

Așteptările pentru turneul din acest an au fost uriașe, organizatorii oferindu-le participanților 88 de brățări pentru evenimentele desfășurate la Bally’s și Paris, Las Vegas și 13 brățări pentru competiția WSOP online. Nu mai puțin de 182.662 de jucători au fost înregistrați pentru a participa la acest eveniment, valoarea totală a fondului de premiere fiind de 333.362.004 de dolari.

Până în prezent, valoarea fondului de premiere colectat de-a lungul timpului la World Series of Poker a ajuns la 3.8 miliarde de dolari. În 2022, media premiilor acordate a fost de 3.788.205 de dolari. Evenimentele desfășurate online au generat un fond de premiere de 13.017.963 de dolari, suma medie câștigate fiind de 1.001.382 de dolari.

În 2022, în urma organizării World of Series Poker, numărul jucătorilor care au fost all-in și au devenit milionari este de 25, iar 71 dintre cele 88 de brățări de anul acesta au însemnat premii de minim 1 milion de dolari. Față de anul 2019, înainte de criza sanitară, când au fost 173.000 de participanți la evenimentele live, anul acesta numărul lor a crescut cu 5.5%.

Pentru fanii statisticilor, din 1970 și până în 2022, World of Series Poker înseamnă 1.703.459 de participanți, 129.425 de participanți la Main Event-uri și 1693 de brățări acordate de-a lungul timpului. Valoarea totală a premiilor din toate timpurile a atins suma de 3.8 miliarde de dolari.

Când au avut loc cele mai importante evenimente ale competiției World Series of Poker 2022?

Turneele de 5.000 și 10.000 de dolari au început s-au desfășurat în intervalul 4 iunie și 15 iulie, acestea făcând parte din categoria Mega Satellites. În aceeași categorie s-au mai încadrat și $25,000 Heads-Up No-Limit Hold’em și $25,000 No-Limit Hold’em High Roller, acestea fiind numerotate drept evenimentele 6 și 8 din cadrul turneului.

Cele mai așteptate evenimente din cadrul competiției au fost $25,000 Pot-Limit Omaha High Roller Mega Satellites (8 iunie), $50,000 High Roller (5 iunie), $50,000 Pot-Limit Omaha High Roller (12 iunie), $100,000 High Roller  (18 iunie), $250,000 Super High Roller (22 iunie), $50,000 Poker Players Championship (24 și 25 iunie) și $50,000 High Roller (13 iulie).

Rezultatele WSOP 2022

În cadrul World of Series Poker 2022 au fost organizate multiple turnee, cea de-a 53-a ediție a acestei competiții oferind nu mai puțin de 25 de noi milionari. Iată și care au fost jucătorii care au reușit să obțină câștiguri importante la această ediție WSOP:

  • $100,000 High Roller Bounty No-Limit Hold’em – David Peters – (câștiguri de 1.166.810 de dolari);
  • $25,000 High Roller No-Limit Hold’em 8-Handed – Chad Eveslage (câștiguri de 1.415.610 de dolari);
  • $50,000 High Roller No-Limit Hold’em 8-Handed – Jake Schindler (câștiguri de 1.328.068 de dolari);
  • $25,000 High Roller Pot-Limit Omaha (8-Handed) – Tong Li (câștiguri de 1.467.739 de dolari);
  • $1,500 MILLIONAIRE MAKER No-Limit Hold’em – Yuliyan Kolev (câștiguri de 1,125,189 de dolari);
  • $100,000 High Roller No-Limit Hold’em – Aleksejs Ponakovs – (câștiguri de 1,897,363 de dolari);
  • $250,000 Super High Roller No-Limit Hold’em – Alex Foxen (câștiguri de 4.563.700 de dolari);
  • $50,000 Poker Players Championship 6-Handed – Daniel Cates (câștiguri de 1.449.103 de dolari);
  • $10,000 Pot-Limit Omaha 8-Handed Championship – Sean Troha – (câștiguri de 1.246.770 de dolari);
  • $50,000 HIGH ROLLER No-Limit Hold’em – Joao Vieira (câștiguri de 1,384,413 de dolari);
  • $10,000 MAIN EVENT No-Limit Hold’em World Championship – Espen Jorstad – (câștiguri de 10 milioane de dolari).

Așadar, Main Event-ul competiției a fost câștigat de către Espen Jorstad, care se alătură galeriei celor mai importanți jucători din World Series of Poker.

Ce s-a întâmplat în cadrul evenimentului $10,000 MAIN EVENT No-Limit Hold’em World Championship WSOP în 2022?

Ca întotdeauna, cel mai așteptat eveniment al ediției din acest an a fost Main Event-ul, unde au fost înregistrați nu mai puțin de 8.663 de participanți. Taxa de participare a fost 10.000 de dolari, fondul de premiere având valoarea de 80.782.475 de dolari. Ultimul clasat în competiție a câștigat 5.000 de dolari (Robert Lipkin), în timp ce câștigătorul, Espen Jorstad, a câștigat 10 milioane de dolari.

În faza finală (Final Round) au ajuns Jorstad și Adrian Attenborough (care a ocupat cea de-a doua poziție, câștigând 6 milioane de dolari). Michael Duek (4 milioane de dolari), John Eames (3 milioane de dolari), Matija Dobric (2.25 milioane de dolari), Jeffrey Farnes (1.75 milioane de dolari), Aaron Duczak (1.35 milioane de dolari) și Philippe Souki (1 milion de dolari) au completat topul jucătorilor cu câștiguri de peste 1 milion de dolari.

Câștigătorul brățării WSOP, Espen Jorstad, este primul norvegian care reușește să intre în posesia acestei distincții. Ultima zi a confruntării a început având ca lider pe Jorstad, acesta având cele mai multe jetoane în comparație cu Attenborough și Duek. După 10 mâni jucate, Duek a trebuit să se mulțumească cu cea de-a treia poziție.

Faza Heads-up

Faza heads-up i-a găsit pe Attenborough și Jorstad față în față, unii dintre spectator așteptându-se la reeditarea maratonului de 10 ore din 2018, atunci când John Cynn a plecat acasă cu brățara World Series of Poker Main Event 2018 și 8.8 milioane de dolari învingându-l pe Tony Miles .

Attenborough a plasat trei pariuri în pre-flop, dar și la flop și river, în timp ce Jorstad era all-in. 20 de minute mai târziu, Attenborough renunță, apoi a dublat cu gândul de a prelungi runda finală. Numai că această ultimă mână nu a fost jucată așa cum trebuie, iar brățara i-a revenit lui Espen Jorstad.

Urmează World Series of Poker Europa 2022!

WSOPE este evenimentul World Series of Poker care a fost confirmat pentru perioada 26 octombrie – 16 noiembrie, turneul urmând a se desfășura în Cehia, la King’s Resort. Spre deosebire de evenimentul organizat în Las Vegas, turneul din Europa oferă numai 15 brățări, printre care se numără cele pentru evenimentele €50K High Roller și €10K WSOP Europe Main Event.

Trebuie remarcat faptul că la WSOP Europa participă foarte mulți români, în 2021, Marius Alexandru Gicovanu pierzând în fața lui Emil Bise din Elveția la Mini Main Event. În schimb, Sergiu Covrig a reușit să câștige NLH Turbo Bounty Hunter în fața germanului Michael Oliver Strauch, obținândsuma de 79.000 de euro.

Main Event-ul din 2021 a fost câștigat de către Josef Gulas Jr din Cehia, care a plecat acasă cu un premiu de 1.276.712 de euro, surclasându-l pe francezul Johan Francois Guilbert. Chiar dacă nu se compară cu premiile și numărul de jucători de peste Ocean, WSOPE este una dintre competițiile de poker de elită din Europa.

WSOP – poker la superlativ!

Jucătorii interesați de World Series of Poker își pot crea un cont pe platforma dedicată, unde pot juca poker live online și pot participa mai apoi la competițiile din SUA sau Europa. Contul de joc (aplicație mobilă sau desktop) le permite să joace atât gratis, cât și alături de alți jucători din întreaga lume, iar cei care au un cont de Facebook, Twitter sau Instagram vor putea fi informați de ultimele noutăți legate de WSOP.

Phil Hellmuth are 16 brățări, fiind urmat de Phil Ivey, Doyle Brunson și Johnny Chan cu câte 10 brățări. Cele mai mari câștiguri obținute la World Series of Poker au fost realizate de către Antonio Esfandiari (21.917.460 de dolari), acesta fiind urmat de către Daniel Negreanu (20.499.890 de dolari și Dan Colman (17.413.780 de dolari). Se poate spune că, în materie de poker, World Series of Poker este Everestul, așa că, toți temerarii sunt invitați să își încerce abilitățile!

Absolvent al Facultății de Științe Juridice (Drept), cu o experiență de peste 9 ani în iGaming și cu peste 5 ani în domeniul evaluării platformelor de casino și pariuri sportive din România și la nivel internațional mă ghidez în tot ceea ce fac după motto-ul "Să faci ceea ce îți place este libertate! Să îți placă ceea ce faci este fericire!