Pe lângă jocurile de noroc online, ONJN se ocupă și de cele desfășurate de operatori în sălile de joc sau la festivalurile ori turneele offline. Mai mult decât atât, pe lângă categoria de jocuri de noroc caracteristice, Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc din România este responsabil și pe partea de pariuri în cotă fixă, pariuri mutuale și jocuri loto și bingo. Toate aceste jocuri de noroc sunt obiectul legii nr 111 aflată în vigoare din 24.02. 2016.
Sloturi
Este vorba atât despre aparate de tip slot machine, cât și despre variantele electronice ale acestor jocuri (pacanele online). În această categorie intră orice formă de sloturi, de la cele cu 3 role și până la cele cu 7 sau mai multe role. Autorizarea aparatelor de slot machine presupune o plată per aparat.
Jocuri de masă
Organizatorii jocurilor de noroc includ în această categorie de jocuri pe cele de blackjack, ruletă, video poker, baccarat, keno și oricare alte jocuri care implică RNG (random number generator). În sălile de joc, aceste jocuri sunt limitate, mai ales că autorizarea lor presupune plata per masa de joc.
Poker
În principal, secțiunile de poker sunt integrate ca parte distinctă a platformei de casino, iar în cazul operatorilor specializați în furnizarea unor astfel de jocuri, categoria poker este la fel de bine reprezentată precum cea de casino sau de pariuri în cotă fixă. De asemenea, poker-ul este un joc de noroc care se practică și în afara locațiilor terestre și online, în cadrul unor festivaluri sau concursuri.
Jocuri de bingo organizate prin intermediul platformelor operate de la distanță, în spații terestre amenajate și la TV
Făcând parte din jocurile de noroc online care au fost descoperite abia de curând de către jucătorii din România, opțiunile de bingo au început să fie disponibile în număr din ce în ce mai mare pe platformele cu jocuri de noroc din țara noastră. Mult mai cunoscute sunt cele care se practică în săli de joc și la TV.
Jocuri loto
Loteriile europene și internaționale și-au făcut apariția și în țara noastră, așa că, în acest moment, ONJN acordă autorizare și acestor tipuri de jocuri de noroc. O categorie aparte o constituie Loteria Română, care oferă variante de loto ca jocuri de noroc caracteristice și sub formă de monopol de stat, în acest sens fiind necesară o licență de tip Clasa a III-a.
Jocuri cu dealer uman de la distanță și în timp real (live casino)
În această categorie de jocuri de noroc intră toate tipurile de jocuri care permit disputarea unei sesiuni de joc cu un dealer uman ce este organizată în cadrul unui casino online. Printre jocurile de noroc online ce fac parte din acest segment se regăsesc blackjack-ul, poker-ul, baccarat-ul, ruletă și jocurile tip concurs.
Pariuri mutuale
Acest tip de pariuri presupune organizarea și desfășurarea activității de pronosticare a rezultatelor privind anumite evenimente sportive într-un cadru organizat (agenții de pariuri), organizatorul acestor activități având doar rol de colector de taxe pentru participare și de distribuire a câștigurilor desemnate ca premii.
Pariuri în cotă fixă
Spre deosebire de pariurile mutuale, cele în cotă fixă presupun extinderea atribuțiilor organizatorului, acesta având și rol de comunicator al cotelor de multiplicare pentru o miză plasată de către jucător, acest tip de pariuri desfășurându-se nu doar în locații specializate (case de pariuri), ci și în alte locații similare.
Pariuri în contrapartidă
În ceea ce privește această categorie de pariuri, organizatorul (agenția de pariuri) are doar rolul de a facilita pariurile între jucători, în schimbul acestei activități primind un comision.